Alături de tine din 2008!

Despre noi

Workspace hero header with law gavel
Află mai multe

av. Titular Cot Oana Roua Maria

După absolvirea Facultății de Drept din cadrul Universității Babeș Bolyai Cluj – Napoca (locul 1 în România, locul 15 în Europa de Est și printre primele 38% din 690 au inclus universități din 46 de țări, conform clasamentului universitar britanic QS) a activat în domeniul serviciilor de consultanță civilă și comercială în diverse domenii, implicând consultanță juridică oferită în domenii precum insolvență (asistență în cadrul procedurilor de insolvență și faliment),  dreptul muncii, drept civil – recuperarea creanțelor (proceduri de ordonanță de plată, notificări oficiale, executare silită, asistență cu executorii judecătorești pentru executarea hotărârilor instanțelor judecătorești, privind procedurile de recuperare a creanțelor și supravegherea sau asistența privind procedurile de evacuare).

De asemenea, av. Cot Oana Roua Maria a reprezentat cu succes numeroși clienți în fața instanțelor de judecată si a autorităților publice, fiind implicată in cauze complexe.

Pentru activitatea sa ca șef al departamentului juridic al unei societăți listată la bursa AIM London Stock Exchange, în care a fost implicată în diverse proiecte de investiții și tranzacții financiare multipartite care au necesitat redactarea și executarea documentelor tranzacției (acte de împrumut, documente de garanție, instrumente financiare) în conformitate cu reglementările naționale și internaționale, av. Cot Oana Roua Maria a fost inclusa in The Legal 500 GC Powerlist: Romania 2023.